Go to content, Go to navigation

Aici puteţi afla tot ce doriţi despre restaurantul nostru, care preţuieste cu adevarat tradiţiile şi specificul mâncărurilor româneşti şi nu numai. Poate fi considerat un concept, într-o zonă neaşteptat de liniştita şi relaxantă, fiind în măsură să satisfacă orice preferinţă de mâncare, de la cele tradiţionale ardeleneşti, până la cele specifice, cu un ambient pe măsura dorinţelor dumneavoastră. Produsele autentice şi naturale proaspete, fac diferenţa în bucătăria noastră.

 

Gazdele casei noastre sunt în permanenţa atente sa va simţiţi ca în sânul familiei, iar dacă aveţi vreo preferinţă anume, este de ajuns să ne sugeraţi şi vom face ca Dumneavoastră să vi se îndeplinească dorinţele.

Aici este locul unde vă puteţi înfrupta din cele mai gustoase bucate. Gustul mâncărurilor noastre vor readuce în memorie gustul de altădată al mâncărurilor ardelenenşti.

Suntem convinşi că odată trecut pragul Golden House nu ne veţi ocoli niciodată.

© 2010 Restaurant Golden House. Toate drepturile rezervate